Pictură decorativă, schiţare în culori acrilice, tempera şi guaşă.

Designul de artă este un concept pe care l-am introdus pentru a caracteriza propriile lucrări artistice. Pictura devine nu doar mult mai interactivă cu propria imaginaţie dar creativitatea nu are nici reguli plastice nici estetice. Totul se supune integrării ideilor de formă şi culoare creând în final un aspect armonic şi o creaţie nouă. Până la urmă şi crearea de idei este tot o preocupare.
Pictura decorativă are simplul rol de a decora, indifent dacă este un obiect textil, vestimentar, de utilitate gospodărească, practică sau doar cu valoare estetică. O jocă de idei care porneşte dintr-un punct şi sfârşete de obicei acolo unde te aşteptai mai puţin şi dar nu te-ai gândit iniţial. Asta este provocarea noului care îl ia prin surprindere chiar şi pe creator.