business

Moda se trăieşte artistic

Eu, Adelina Mărieş şi implicarea mea în modă.

Totul a început când eram copil de grădiniţă.

Vă rog frumos să mă înţelegeţi eu nu am purtat haine de magazin cum are toată lumea. Pentru mama şi bunica mea asta însemna o ruşine. De fapt această ruşine are adânci conotaţii de aristocraţie arhaică şi dacică la fel cum la noi în familie era o ruşine de nedescris să înjuri sau să vorbeşti urât.

Desigur, am înjurat de câteva ori în viaţă, dar am facut-o într-un mare fel aşa cum face orice domnişoară care se respectă. Mai mult de curiozitate -să văd ce mi se întâmplă- decât de plăcere şi asta pentru că mi-a fost interzis. Cam nimeni nu prea s-a supărat pe mine… norocul meu🙂

Să ne întoarcem la modă. Atât bunica cât şi mama mea aveau înclinaţii artistice şi stilistice. La noi în familie nu s-a purtat tradiţional deşi bunicii mei aş putea spune că au reprezetat ultimele frânturi de daci nobili. S-a purtat modern, nobil şi cu stil. Litera de lege era ce nu are toată lumea. Să fie cât mai brodat, cât mai diferit, cât mai frumos.

Rochiţele mele erau de păpuşă. Nu ştiu cum bunica mea reuşea să croiască şi să coase rochii atat de reuşite. Bunica a fost casnica, tot ce cosea, cosea pentru familie şi atât. De plăcere, de bucurie, din prea mult talent aş spune. Căci atunci când talentul există acesta trebuie să se manfeste cumva. Aristocraţia nu înseamnă bani şi nasul pe sus. Cine consideră asta e doar un parvenit.

Pe urmă când am devenit fetiţă de şcoală de garderoba mea s-a preocupat mama căci acum bunicii erau la sute de km distanţă. Iarăşi haine unicat, unele brodate şi cusute de mână. Ce lux!!!

Erau anii de imediat după revoluţie. Când lovitura de piaţă a fost dată de culorile neon, made in China şi Turcia. Era o nebunie a curiozităţii şi a noului. Aşa am început să am cele mai fistichii lucruri. Iarăşi era interzis ce are toată lumea. Doar nu era să fiu îmbrăcată în aceeaşi uniformă de blugi şi tricouri cu maimuţoi cum aveau toţi copii. Eu aveam fustiţe cloş, bluze cu dantele şi desigur tenişi argintii din lurex. Ceva ce fusese acceptat doar pentru ca nu avea nimeni.

Pe urmă mi-am dorit banalul, ceva ce are toată lumea pentru a nu ma simşi atât de stingherită la joacă.

Astăzi m-am reîntors la copilărie, la unicat, la original, la artizanat.

Am explorat cam toate curiozităţile din copilărie şi poate aş fi renunţaţ la modă pentru alte vise dar când am fost copil am răspuns la o întrebare mai mult de plictiseală decât în serios şi pentru că oricum nu aveam altă idee de răspuns. Astăzi imi dau seama că trăiesc fix acel răspuns.

Şi, DA, l-am împlinit, pe lângă multe altele.

Mi-au mai rămas câteva pe listă, foarte puţine… cred că ar trebui să-mi caut vise noi!!!🙂

1-7a

 

 

 

Standard