business

Crimele Securitatatii Romane si Ministerului de Interne – Temnita de la Pitesti si Sfintii Inchisorilor – Experimentul lui Satan!

Pentru cei care au fost acolo unele lucruri au fost atat de dureroase incat ii auzeai spunand “nici nu-i de povestit”. Viata lunga sangelui romanesc. Nici sa nu mai aud de toate spurcaciunile de tigani si jidani care se plang de holocaust. M-am scarbit atat de tare de jigodiile de tigani + jidani cu caracter imputit si infect incat unul sa nu mai ramana in tara mea.

maica-domnului-cu-sfintii-aiudului

Suceava, Târgşor, Gherla, Aiud, Canal, Jilava, Periprava, Salcia, sunt numai câteva locuri unde martiri români şi-au pierdut sănătatea şi chiar viaţa, dar niciun loc de detenţie nu a fost atât de cumplit ca închisoarea din Piteşti, scrie fostul deţinut politic Eugen Măgirescu, într-o mărturie cutremurătoare publicată pe procesulcomunismului.com

“Sunt unul dintre puţinii supravieţuitori din acel iad. Genocidul de la Piteşti, proliferat apoi şi în alte penitenciare, a fost mistificat atât de cei care l-au creat şi condus, cât şi de cei de peste hotare, care, neînţelegând nimic, au scos vinovate victimele. Cine va putea crede că masacrele de la Piteşti, Târgşor, Gherla, Canal, Salcia au fost făcute de către victime, naţionalişti condamnaţi la ani grei de detenţie, şi nu de comunişti şi slugile lor? (…) Aşa a trecut în uitare genocidul, aşa s’au lichidat supravieţuitorii şi s’au şters urmele, s’au făcut simulacre de procese, comedii regizate prost, dar cu o…

View original post 1,687 more words

Standard